Gabriel Chivu
Diriginte Postal Comuna Izvoarele- Judet Giurgiu
“Împreună cu colegii mei am căutat și am fotografiat case vechi din toate cele 6 sate ale comunei, adică din Izvoarele, Petru Rareș, Chiriacu, Valea Bujorului, Radu Vodă și Dimitrie Cantemir. Sunt cu totul, în cele 6 sate, 2.422 de gospodării și 3.162 de locuitori.
Cele mai multe și mai bine conservate case, extrem de frumoase, au fost cele din comuna Petru Rareș. Acolo este și populația cea mai îmbătrânită.
Zic conservate pentru că de aici au plecat mai toți tinerii, așa că n-a avut cine să le strice amprenta arhitecturii.
Și la Chiriacu am găsit case superbe, îmbrăcate în scândură sculptată cu tot felul de modele, un stil propriu în sat. Că aici așa era, cam fiecare sat cu modelul lui.
Așa cum un specific în satul Valea Bujorului erau casele pictate cu căprioare sau cu flori, cu desene mari pe toată fațada unei case. Sunt intacte și astăzi aceste picturi, se văd din stradă, veniți să le vedeți.
Dar nu avea oricine în sat o casă ca asta pictată, ci aveau doar ciobanii. Era o modă la ei, anume după picturile astea știai că ai trecut pe lângă o casă de cioban”.
𝐍𝐄𝐀 𝐀𝐋𝐄𝐂𝐔 𝐂𝐈𝐎𝐁𝐀𝐍𝐔 𝐒𝐈 𝐍𝐄𝐀 𝐆𝐇𝐄𝐎𝐑𝐆𝐇𝐄 𝐂𝐎𝐓𝐄𝐂, 𝐔𝐋𝐓𝐈𝐌𝐈𝐈 𝐌𝐄𝐒𝐓𝐄𝐑𝐈 𝐃𝐄 𝐂𝐀𝐒𝐄 𝐀𝐈 𝐒𝐀𝐓𝐔𝐋𝐔𝐈 𝐈𝐙𝐕𝐎𝐀𝐑𝐄𝐋𝐄
Interesant, fiecare casă găsită de poștași are arhitectura ei unică; așa cum fiecare familie care trăia în ea era unică.
La fel și fiecare meșter. Meșterii de case erau artiștii satului. Se întreceau în idei, în proiecte, în talent. Dar nu-i mai știe nimeni astăzi, nici măcar după nume.
Gabriel Chivu, diriginte poștal:
“La noi în Izvoarele au fost mulți meșteri de case cândva, și toți aveau ucenici pe lângă ei. Eu știu de meșterul Gheorghe Cotec, specialist în tâmplărie de lemn.
Și ultimul meșter al comunei a murit recent la 90 de ani, nea Alecu Ciobanu. Nu s-au plictisit deloc la viața lor meșterii ăștia, la câtă treabă aveau pe la case... numai să faci acele pazii sculptate pe la ștreașină era un proiect în sine. Iar ei le făceau de la un capăt la altul al casei, muncă de artist extrem de migăloasă în practică”.
“Știți, Poșta nu-i deloc ușoară; la noi, poștașii, totul se desfășoară în mare viteză. Trebuie să ai talpă, cum spunem noi pe traseu.
Așa încât noi treceam poate zilnic pe lângă aceste case, dar niciodată nu aveam timp să le contemplăm.
Dar am știut dintotdeauna că sunt acolo. Ei bine, acum, că am intrat ca voluntari în acest proiect, parcă le-am văzut și noi pentru prima dată.
Ne uitam la ele ca la un tablou, cât sunt de frumoase”.