Proiectul a indentificat, evaluat și cartat o parte importantă din patrimoniul vernacular construit din mediul rural, supus depopulării și dezagregării sociale sau repopulării ce mutilează sau demolează patrimoniul construit, din Sudul Munteniei. Pe baza rezultatelor, dorește sa propună metode concrete și viabile de conservare și restaurare a celor mai valoroase bijuterii ale arhitecturii țărănești, prin reintegrarea acestora in viața comunităților. Activitățile principale au fost: alcătuire baza de date fotografică de către poștașii voluntari din Poșta Română instruiți de către specialiști, evaluarea și selectarea celor mai reprezentative 30 de imobile de către consultanții și specialiștii din echipa de proiect, documentarea, măsurarea și cartarea imobilelor selectate de către studenții voluntari, propuneri către comunități de stopare demolări, conservare, restaurări, conversii și refuncționalizări ale acestora și organizare școala de vară executare pentru consolidare, refacere tencuiala, traforuri și decoruri tradiționale din lemn la Casa lui Stirbencea Calugareni-Giurgiu
Patrimoniul vernacular lăsat de bunici și străbunici este unul dintre puținele lucruri pe care le mai avem ca națiune și unul dintre drepturile noastre și ale generațiilor următoare. Am dat aproape totul din economia Românească pentru nimic, putem încerca sa păstrăm măcar acest patrimoniu.
Sunt în acest proiect relevee, fotografii și povești, despre 30 de imobile interbelice din 20 de sate ale zonei investigate. Acolo unde am mai găsit locatari în aceste case și descendenți ai primilor proprietari am încercat să aflăm câteva crâmpeie despre oamenii care au locuit in ele și poveștile lor, istoriile, obiceiurile de viață din timpurile de origine ale caselor investigate. Ne-au stârnit simțirile case care spun ceva prin autenticitatea si esteticul înfățișat, deseori extrem de bogat dar niciodată disonant. Proiectul propus, de investigație culturală de a scoate în evidentă 30 de case din 3 județe ce făceau parte in trecut din secularii Codrii ai Vlăsiei, a fost dublat de o Școală de vară la una din casele știute, ce a dorit să dovedească că e posibil și merită ca ele să fie salvate. Aceasta dublă componență a proiectului nu a permis însă o documentare mai amplă a imobilelor descoperite, lipsesc planuri de situație, cercetări zonale și pluridisciplinare mai mari, dar lasă loc unor lucrări viitoare și sperăm noi și unor motive de analiză celor în drept să intervină mai mult.
Majoritatea caselor selectate făceau parte dintr-o categorie de case construite de către oameni și gospodari înstăriți care doreau să-și etaleze personalitatea și statutul social pentru că ornamentica din lemn bogată, fațadele tencuite ornamental, tâmplăria individualizată, ca și în zilele noastre nu și le permiteau oamenii din clasa medie.
Materialele utilizate la construirea caselor din zonă sunt în cea mai mare parte materiale locale: pământ și paie rezultate de la cereale, înglobate sub formă de mototoale, într-o structură de paiantă din lemn de salcâm sau lemn de stejar. Ele erau construite pe sistemul de furcă din bulumaci si pari înfipți în pământ împrejmuiți cu nuiele. Furca in vechime era un stâlp vertical care era cioplit dintr-un trunchi de copac puternic, bifurcat in partea de sus cu două ramuri puternice, ales intenționat in acest mod, apoi retezate, astfel încât să susțină grinzile orizontale ale planșeului. Cu timpul nu s-au mai folosit trunchiurile bifurcate natural, fiind mai greu de găsit rămânând stâlpii simpli cu rol portant, dar s-a păstrat denumirea veche de furcă.
Puțini dintre proprietarii actuali ai caselor tradiționale le recondiționează cu materialele originale din care au fost plămădite. Se adoptă materiale nepotrivite și soluții nepotrivite diferite de cele inițiale. Motivul este lipsa meșterilor care să dorească să mai lucreze cu acele materiale precum și falsa impresie ca nu au rezistența necesară celor actuale.
