CASA ILIE MICU
Stare :buna
Strămutată și reconstituită din Frătești-Giurgiu în orașul Măgurele-Ilfov
Casa Ilie Micu a fost ridicată în 1932 de Ilie şi Ana
Micu în Remuș, județul Giurgiu. Căsătoriți în 1929,
cei doi au folosit zestrea Anei, salba de galbeni pe
care a purtat-o la gît în ziua de nuntă, ca să construiască
casa. După Primul Război Mondial, Ioan și
Sultana Preda i-au dat lui Ilie, primul lor fiu şi singurul
şcolit, banii sa cumpere o bucată de pământ în
Remuș. Ilie a împărțit aceasta bucată de pământ în
mai multe parcele la frați şi surori. Ilie s-a căsătorit
cu Ana Sima, o fată de 19 ani din Frăteşti, o comună
la mai puțin de o oră de mers pe jos din Remuș, în
1929.
Zaharia și Nicula Sima, părinții Anei, i-au dat
ca zestre o salbă de galbeni. Ilie şi Ana au investit-o
în casă, pe care au construit-o în mod tradițional,
la clacă cu toate rudele și tot satul. Un pictor din
sat a pictat frescele de sub strașină. În timp ce frământa
pământul pentru chirpici, Ana și-a pierdut
verigheta de aur. Aceasta a rămas în fundațiile casei.
Ilie și Ana au avut patru copii: Elena, Ion, Vasilica
și Marioara. Familia Micu a fost lovită de tragedie
la puțin timp după ce au terminat casa, atunci când
Elena, primul lor copil, a murit la vârsta fragedă
de doi ani de amigdalită. Ilie a fost unul dintre primii
telefonişti în Romania în perioada interbelică.
Încredințat cu repararea avariilor în rețeaua telefonică
în județul Giurgiu, Ilie cutreiera peste tot cu
bicicleta și ghiozdanul greu de telefonist. Era așadar
cunoscut peste tot.
Instala, lega și repara cable,
cățărandu-se pe stâlpi de lemn cu crampoane de
metal. Fiul lui Ilie, Ion Micu, își amintește cum Ilie
primea dimineața informații despre problemele şi
avariile în rețeaua de telefonie, după care se urca pe
bicicletă şi se deplasa la locul cu pricina. Dacă avea
noroc, îl ducea şi pe Ion la şcoală călare pe cadru.
Ilie îşi petrecea concediile acasă, menținând casa şi
gospodăria. El şi Ana făceau vin din struguri, şi țuica
din prune şi corcoduşe. Ofițeri Ruşi şi Nemți au
fost staționați în Casa Ilie Micu în timpului celui de
Al Doilea Război Mondial. Ruşii au refuzat să bea
vinul familiei Micu după ce au aflat că era produs
în mod tradițional, adică strugurii erau călcați în picioare
de săteni pentru obținerea mustului. Nepoții
lui Ilie își amintesc o livadă care avea şi nuci, cireşe,
vişine, pere, caise, piersici, gutui, smochine şi mere
verzi. Fructele și vinul din belșug sunt ilustrate în
frescele de sub straşină.
După ce familia Micu se sătura,
oamenii din Giurgiu şi satele alăturate veneau
cu poștalion şi culegeau fructe din livadă. În grajd,
Ilie şi Ana aveau un cal, Puiu, şi o vacă, Viorica, care
erau în grija lui Ion, fiul lui Ilie. Din plictiseală, Ion
a învățat-o pe Viorica sa împungă şi se amuza rău
când aceasta le speria pe Vasilica şi Marioara, surorile
lui. Câinele Fetița apăra gospodăria. După ce s-a
instalat regimul comunist în 1947, calul Puiu a fost
luat de stat şi dus la colectiv. Vasilica povestea cum
Ana murea de dorul lui Puiu şi îl vizita adesea acolo.
Între anii 1960 si 1980, casa Ilie Micu a găzduit o
întreagă nouă generație a familiei. Nepoții lui Ilie și
Ana Micu erau adesea puși la treabă, trimiși să aducă
apă din fântână în vase de lut şi să măture cotețele
de păsări. Doina, una dintre nepoatele lui Ilie Micu,
povestește cum culegeau merele, le tăiau în rondele,
şi le uscau pe ziare ca să le deshidrateze pentru iarnă.
Nici în ziua de astăzi, nu a mai găsit mere care
sa aibă acelaşi gust. Își mai amintește că piersicul
făcea puține fructe şi, pentru că piersicile erau rare
și prețioase, toți nepoții și bunici își alegeau fructul
dorit cu mult înainte ca acesta să se coacă. Nepoții
au multe amintiri speciale. Își petreceau timpul jucându-
se sau fugărind pisoi prin vie, sau dându-se
în leagănul atârnat în pomul cu mere verzi de Ilie.
Ana ascundea dulceața în două dulăpioare cu cheie
în dulapurile din uşa casei. Când copiii au dibuit locația
cheilor acestor dulăpioare, au început să fure
gemul în mod sistematic şi necruțător, după care
puneau borcanele goale înapoi. Ana, care în general
era strictă şi inspira frica în cei mici, se prefăcea că
nu vede. Ilie Micu s-a născut pe 13 Aprilie 1900 şi a
decedat pe 24 Aprilie 1989. Ana a trăit între 2 Aprilie
1910 și 15 August 1997.